Lacul Pokhara

De la hotel la debarcader ajungem in 10 minute. Este inca intuneric bezna. Nu imi dau seama daca cerul este senin sau nu. Mergem la noroc. Vom traversa lacul Pokhara, pe malul sudic, pentru a prinde rasaritul acolo. Speram sa vedem tot lantul Annapurnei si Dhaulagiri, daca binenteles vom avea vizibilitate. La sfarsit de septembrie musonul isi mai arunca din cand in cand norii plini de umezeala catre Himalaya. La 900 m altitudine, in Pokhara, se sufera cumplit de caldura dar ceea ce pune capac este umiditatea: 100%. Doar dimineata este ceva mai racoare iar traversarea pe intuneric a lacului este recompensa pentru desteptarea de la ora 4. Ma sui cu un oarecare scepticism in barca, caci pe fundul ei vad stralucind la lumina frontalei o cantitate ingrijorator de mare de apa. Fac semn barcagiului dar acesta da din mana cu dispret si ne trimite un ranjet profesional. Eu ca eu, dar prietenul Mirel e cu inima cat un purec. Nu stie sa inoate si are o frica viscerala de apa. Ma si intreb cum de a avut curajul sa se suie ?. In sfarsit plecam de la mal. Ramele plescaie usor pe apa si in curand ne aflam suspendati undeva intr-un negru aproape absolut intre apa si cer. Mirel se intorce disperat catre mine vociferand ca apa a crescut in barca. Incercam sa-i comunicam barcagiului dar acesta isi vede impasibil de vaslit. Dupa un timp lasa vaslele si la fel de absent ia o galeta de plastic si incepe sa golesca barca de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Cele 40 de minute cat a durat traversarea, saracul Mirel a fost terorizat de apa ce se acumula in barca si de indiferenta barcagiului. A sarit primul pe mal jurandu-se ca la intoarcere mai bine inconjoara lacul pe jos decat sa mai treaca prin spaimele ultimelor minute. Toate bune pana aici. Incepuse sa se crape de ziua si bucurosi ca am ajuns la locul potrivit ne instalam trepiedele pana sa se inroseasca crestele muntilor. Ghidul ne atrage atentia ca datorita umiditatii mari sunt lipitori in iarba. Automat ma uit la bocanci si constat cu groaza ca 4-5 se aflau deja in urcare. Nu erau cateva, erau sute de lipitori in iarba, care probabil ne asteptau pofticioase ca pe un mic dejun sosit de pe celalalt mal.

Deasupra noastra cerul s-a spart de cum s-a luminat de ziua si peste lac crestele impunatoare ale Annapurnei au inceput sa se coloreze in rosu. Am orizontalizat trepiedul pentru cateva panorame si cu un ochi in iarba si unul prin ocular am tras cateva serii. Probabil a fost cel mai singeriu rasarit la care am participat. Dar nu pe cer ci in iarba caci lupta cu lipitorile era una serioasa. O declasare si cinci sase bobarnace pe bocanci sau pe pantaloni ca sa scap de blestematele creaturi. Pana la urma m-au pacalit: ridicand pantalonul am vazut momentul desprinderii unui exemplar gros, plin de sange care tocmai isi facuse plinul. Necazul era ca locul din care au supt llipitoarea singereaza in continuare datorita unei substante anticoagualnte pe care o secreta in momentul muscaturii. Dar macar daca as fi simtint-o dar perfidele o fac cu o delicatete de care zau, as fi vrut sa scap. Doar Mirel, senin si fara griji, ne ironiza ca suntem mai stresati de lipitori decat a fost el de apa. De el nu se lipeau deloc !

Terminam sesiunea de fotografii si ne suim in acesleasi barci pentru drumul de intoarcere. Dintr-o data zeflemeauna lui Mirel se curma brusc si incepe a noastra. Ca se ne simtim razbunati, barcagiul opreste in mijlocul lacului si incepe tacticos sa scoata apa din barca, neintelegand bombanelile lui Mirel si ironiile noatre.

Deabea la hotel a inteles si Mirel efectul anticoagulant al lipitorii. Pe podeaua cabinei de dus cateva lipitori grase se unduiau satule, incercand sa scape de implacabila gura de scurgere.

Uite asa am afla ca “arta cere sacrifcii” chiar de “sange” uneori !

4 comments on 'Lacul Pokhara'

Subscribe to comments with RSS

1. Cristina Gusatu    17 august 2011 la 9:24

   aşa ceva îţi taie respiraţia…iar povestea e atât de bine spusă încât e musai să o mai citesc o dată…Mihai, oriunde ai fi, să ştii că ne faci viaţa mai frumoasă. Salutări d-lui Tănase !!!

    

2. six    17 august 2011 la 13:57

   Foarte frumos, dar de ce sint toate pozele asa de mici ? Cum poti sa apreciezi o panorama de 160 px inaltime ? sau fac eu ceva gresit ? In FF nu exista nici un link pe ea.

    

3. Mihai Moiceanu    17 august 2011 la 14:32

   Panoramele sunt dezavantajate intr-adevar. Din pacate o imagine mai mare sare din grafica si se suprapune cu textele dion stanga. Solutia este intr-adevar un link catre o alta pagina. Trebuie sa vedem ce se poate face. Multam fain pentru observatie.

    

4. Mihai Moiceanu    1 noiembrie 2011 la 18:44

   Se pare ca mai nou wordpress permite ca fotografiile sa fie vazute la marime mai mare. Din pacate observ ca facilitatea este introdusa dupa ce acest post. Voi incerca sa reincarc fotografia sa vad daca se poate rezolva….
   Din pacate vad ca nu se poate.

    

Add comment