Arhiva pentru categoria ‘Alpi’

Matterhorn

Matterhorn este mai mult decât un munte: este un simbol al munților de pretutindeni. Forma lui piramidală, singularitatea în peisaj și frumusețea îi conferă un statut de emblemă. Fiind pe granița italo – elvețiană muntele are denumire în cele două limbi: Monte Cervino fiind cea în italiană. Dar pentru că silueta sa este mai impunătoare privită dinspre nord, s-a impus denumirea de origine germană iar localitatea de la baza lui, Zermatt, a devenit una din capitalele alpinismului mondial, alaturi de Chamonix-ul francez, sau Namche Bazar-ul nepalez. În sezonul de vară zeci de alpiniști urcă creasta Hornli, traseul clasic către vârf, escaladat în premieră în 1865 de legendarul Edward Whymper. Succesul înregistrat de alpinistul britanic la mijlocul sec XIX încheie perioada romantică a cuceririi marilor varfuri alpine începută cu aproape 70 de ani înainte, odată cu cucerirea Mont Blancului de către Paccard și Balmat, dar deschide către lume mica localitate elvețiană de la baza lui.

Forma specifică a Matterhornului este împrumutată de producătorii de la Nestle pentru ciocolata de care toată lumea a auzit: Toblerone. Fiind emblematic numele este preluat și de alți munți ai lumii:  vârfului Ama Dablam i se spune Matterhornul Himalayei iar muntelui Assiniboine din Munții Stâncoși canadieni este supranumit Matterhornul Canadei.

Binenteles că un astfel de munte este fotografiat și răsfotografiat. Mă întreb oare ce aș mai putea face odată ajuns în preajma lui ?. Ei bine modul acesta de abordare nu este unul constructiv, nu te ajută să progresezi. Trebuie știut că în natură poți merge în același loc de nenumarate ori și de fiecare dată vei face o altă imagine. Fotografia de natură depinde de vreme – în mare parte și slavă Domnului – ori în aceste condiții este puțin probabil ca mergând de multe ori în același loc să realizezi fotografii similare. De multe ori nici măcar asemănătoare. Pentru munții înalți acest lucru este și mai evident, vremea determinând în majoritatea cazurilor finalitatea fotografiei.

Am ajuns în Zermatt pentru a treia oară. De data aceasta venind cu mașina de la Chamonix cale de două ore și jumătate. Deși am plecat devreme din Chamonix, nu am prins primul tren către Gornergrat, o creasta masivă situata oarecum vis-à-vis de Matterhorn. Dar nu era nici o supărare, căci pe monitorul de la stația de bază care vizualiza imaginea unei camere de la 3100 m, totul era laptos: indicația sigură ca sus era ceață. Ceea ce am constatat cand am ajuns sus. Dar o ceață luminoasă care dădea semne ca s-ar sparge. Dupa nici o jumatate de oră, în aplauzele mulțimii adunate pe vârful Gornergrat, își face apariția de după norii subțiri, însuși Maria Sa Matterhorn-ul. Câteva cadre făcute prin ferestra de nori, frumoase de altfel, și mi-am luat ruscacul în spate pornind către lacurile de pe creasta Riffelalp, un punct de stație bine cunoscut. Cum în jurul lacului mare era furnicar de turiști m-am retras către lacul din aval, ceva mai mic dar mai interesant, cu blocuri mari de stânci pe maluri, între care bumbăcarița si-a găsit loc la adăpost. Grupuri, grupuri, turiștii treceau complet neinteresați pe lângâ mine, odată ce opriseră la lacul de mai sus – considerat atracția principală. Fiind singur, m-am bucurat că pot găsi cel mai potrivit loc de stație. De cum am fixat trepiedul, într-un straniu exercitiu de mimetism, amuzant pentru mine, au apărut posesori de camere compacte sau chiar DSLR-uri care căutau să se posteze în apropiere. Cum să reziste tentației de a se plasa langă o cameră pe trepied? Ca pe peste tot folosirea trepiedului în peisagistică este sporadică. Cum văd o cameră pe trepied, cum se opresc, caută întrebator catre peisajul din față, și declanșează. După expresia de pe față sunt convins că nu știu ce fotografiază, dar… dacă din greșeală se pricopsesc cu vreo fotografie formidabilă …

Fac abstracție de situație și imi pregătesc camera. Fiind deja ora prânzului este clar că numai jocul norilor in jurul Matterhornului nu este deajuns pentru o fotografie interesantă. Montez pe camera filtrul infraroșu, ridic valoarea ISO la 400, din cateva încercări stabilesc perechea timp/diafragma : 30 sec/f=8. Timpul lung de expunere face ca norii sa aibă o alură frumoasă în cadru. Obțin o fotografie corect expusa cu o histogramă corectă, in formatul raw, RGB. Imaginea are o puternică dominantă roșie, normală având în vedere că filtrul este transparent doar pentru spectrul infraroșu. În PS urmează să o transform în fotografie alb/negru acordând tonurilor de roșu portocaliu și galben tonuri diferite de gri.

Cornisa 2.0

Am ajuns pentru a treia oară într-unul din cele mai interesante locuri din Alpi: Aiguille du Midi – în traducere Acul de Miazăzi. De aici am făcut una din cele mai frumoase fotografii din Alpi, Cornișa a cărei poveste ați avut ocazia să o citiți tot aici. De ce am revenit: pentru că așa cum într-un loc te duci nu numai o dată pentru a face o fotografie bună, o fotografie bună poate fi făcuta în mai multe feluri.

În primul rând alegerea unui loc, a unui punct de stație, este în prima fază o culegere de informații de la cele geografice până la cele climaterice, de la cele de logistică până la cele de estetică. Cand îmi caut o destinație sunt foarte curios să văd ce fotografii s-au făcut în acel loc. Acum în era informației on-line nici nu e prea greu. E suficient să te preocupe subiectul și în câteva zeci de minute vei găsi foarte multe fotografii interesante despre subiectul în cauză. Aceasta te ajută să-ți faci o imagine despre destinația aleasă, sa afli cum ajungi acolo, la ce altitudine este, cum se urca până la locul respectiv, daca locul ales este pe munte. Sigur că aici un rol important îl joacă plăcerea de a merge pe munte și ușurinta de a face acest efort. Este importantă istoria acelui loc, chiar dacă este un vârf de munte. Apoi urmează consultarea unei hărți pentru a stabili în ce ora a zilei este propice de a fotografia. Degeaba vei merge la un perete vestic să faci fotografii în prima parte a zilei. Dar mult mai importantă este experiența proprie. De aceea a merge numai o dată într-un loc cu mare potențial fotografic înseamna să nu valorifici la maxim oportunitatea de a știi acel loc și modul în care poate fi abordată fotografia. Un alt rol îl joacă factorul meteorologic. De fiecare dată lumina va fi altfel, mai ales daca alegi să mergi în anotimpuri diferite când unghiul sub care cade lumina și intensitatea ei se schimbă.

Între cele doua fotografii nu anotimpul este diferit ci situația meteorologică și ora la care sunt făcute fotografiile. O diferență de 3 ore ne arată o cu totul altă imagine, umbrele cad altfel, volumele se desenează diferit iar textura zăpezii este parca mai bine reliefată. Dar total diferită este condiția meteo în care au fost realizată fotografia. Am nimerit într-o zi cu vânt destul de puternic. Numai construcția specială a telecabinei, Chamonix – Aiguille du Midi a permis ca totusi aceasta să functioneze. Ceea ce a fost de bun augur. Am ajuns la 3843 m pe platforma vârfului, în mijlocul unui vând rece și tăios nu tocmai confortabil pentru fotografie. Vremea rea alungase toți turiștii de pe platformă, asa că am ramas doar doi fotografi bucuroși de spatiu de manevră. Un soare cu dinți ce juca printre norii goniți de vânt facea atmosfera și mai dinamică. Cautându-mi compoziția cu cornișa am ochit doi alpinisti care se pregăteau la baza ei pentru a pleca în celebra tura de pe Aiguille du Chamonix. Am așteptat cu inima strânsă ca jocul soarelui printre nori să-mi fie favorabil. Era posibil ca, chiar în momentul unei compoziții favorabile, soarele să intre în nori și gata: toată pregătirea mea era în zadar. Este clar că dictonul omul potrivit, la locul potrivit, la timpul potrivit se aplică de minune. Numai să prind momentul potrivit: alpiniștii și soarele acolo unde trebuie. Dar mi-am mai adus aminte de o zicere : numai cine încearca, reușește, asa că înarmat cu răbdare și îmbrăcat bine am așteptat fereastra propice pentru fotografie. În aceste momente premergătoare am făcut una-doua expuneri de probă pentru a fi sigur că la momentul oportun camera este pregatită. Echipa de doi s-a pus în mișcare și în momentul în care au ajuns pe creastă am făcut o serie de expuneri pe masură ce alpiniștii avansau pe creastă. Doar în momentul cand au ajuns pe creasta matematică am realizat că în acel loc soarele cade aproape tangențial pe panta crestei lungind umbrele alpiniștilor foarte mult ceea ce dă un efect foarte plastic imaginii. Norocul a fost de partea mea și soarele n-a intrat în nori, ba mai mult un mic rotor de zapada a măturat cresta cu un fuior de zapadă. In total am tras cam 10 fotograme cu compoziții ușor diferite pentru a putea alege ulterior ceea care este cea mai buna.

Dacâ la prima fotografie grafismul compoziției m-a determina la o finalizare a procesării în alb/negru, la cea de-a doua variantă, datorită detaliilor din textura zăpezii, a urmelor alpiniștilor, a culorii puternic albastruie datorita conditiilor meteo am ales o finalizare color. Genul acesta de fotografie se pretează la o reproducere la scară mare pentru ca toate detaliile acestea să fie bine observate, acestea punând în valoare imaginea finală.

De foarte multe ori scara la care mărim imaginea poate valoriza sau devaloriza o fotografie. Sunt imaginii care arată foarte bine numai daca sunt mărite mult.

« Postari mai vechi