Arhiva pentru categoria ‘Delta Dunarii’

Telefonul nu era descarcat.

“Gigi,

Nici nu m-am gandit ca nu vii acasa. Aveam nevoie sa ma sfatuiesc si eu cu tine. Pe 11 noiembrie imi fac iesirea la pensie (peste doua saptamani)

PS. Tefefonul nu era descarcat.”

Intalnirile cu oamenii Deltei nu sunt intotdeauna din cele mai “cordiale”. In general oamenii se feresc de obiectivul camerei de fotografiat. Pe de o parte asa le e felul mai dur si neprietenos, pe de alta, o realitate dura in care pescuitul pe la marginea legii ii face foarte circumspecti. Unii au fost prinsi in jocul dintre presa si autoritati si au fost aratati ca braconieri desi nu erau in afara legii. Probabil ca pe adevaratii braconieri n-apuca sa-i fotografieze nimeni. Asa ca am fost intampinati cu buna ziua sau cu injuraturi dupa experientele acumulate de fiecare interlocutor in parte. Nu mai departe decat cu un an in urma intr-un sat de pescari, incercand sa tragem la mal am fost intampinati de o salva de injuraturi. O echipa de televiziune din Japonia, care ne insotea in phototour, a sesizat violenta limbajului si a cerut lamuriri. Jenati am cautat o explicatie plauzibila, care insa n-a fost inteleasa defel.

Undeva pe canalul Litcov se afla o mica asezare de pescari. I se spune satul Litcov desi nu sunt decat vreo 5-6 constructii ce par a se darama la cea mai mica atingere. Am debarcat cu oarecare strangere in suflet desi am cerut voie localnicilor in prealabil. Pasind pe grind am realizat ca de data aceasta am nimerit la “baietii buni”. O mica contructie din lemn si stuf adapostea o “avere” de ustensile de pescuit. Fiind vremea prohibitiei pescarii nostri lucrau de zor la repararea navoadelor, plaselor sau pliveau constiicios la cele trei straturi cu legume din spatele casutei. Mai incolo o coliba suie in care ti-era frica sa intri sa nu se darame tinea loc de toaleta. N-am cutezat sa intru de frica unei drame. In schimb am intrat intr-o mica anexa, aparent abandonata (de fapt acesta este aspectul “normal” al colibelor de stuf). Panzele de paianjen demonstrau nelocuirea. Le-am cules din barba caci ochii s-a adaptat mai tarziu decat dorinta mea de a explora. Un pat cu o saltea de paie ravasita, un cuier de perete pe care atarnau niste chei ruginite, un pachet de tigari plin candva cu seminte de castraveti – ce acum probabil se parguiau in gradina – in fereastra un ceas desteptator oprit la trei s-un-sfert, o cutie de crema ce parea din alt scenariu. In coltul de sus al camerei o icoana cu Mantuitorul.

Din prima ochii mi-au fugit pe perete, unde intr-un piron parca desprins de pe Sfanta Cruce – pe atat de mare si ruginit era – atarna o scrisoare cu un mesaj ca un strigat de ajutor gasit intr-o sticla de naufragiat. Trist si dojenitor cu un repros fin la urma: “PS Telefonul nu era descarcat”.

Anul pelicanului…

… nu stiu daca exista in calendarul chinezesc. In schimb exista in Delta Dunarii. Cel putin din punctul meu de vedere. Imi confirma si Iliuta – prieten si ghid in DD – ca anul acesta este unul deosebit. Ca de altfel si cel trecut cand s-au inregistrat cele mai inalte cote ale apei in Delta. Insa anul acesta este la polul opus. O seceta prelungita din zona Germaniei face ca nivelul Dunarii sa fie extrem de scazut, comparabil cu cel de acum cativa ani cand au iesit la iveala pe cursul Dunarii insule, epave si ruine de mult pierdute din vedere. Neobisnuit este nivelul scazut in cursul lunii mai, cand se presupune ca nivelul Dunarii este destul de ridicat. Pentru fotograf nivelul scazut inseamna mana cereasca. Pestele, care in mod obisnuit ar fi trebuit sa-si depuna icrele si sa se hraneasca in zonele de apa putin adanca din zonele inundate, s-a retras in lacurile mari ale Deltei sau pe canale. Si unde este peste sunt si cei mai buni pescari: Pelicanii.

Barca aluneca pe canal cu zgomotul unui motan care toarce. Motorul este la ralanti iar camera pregatita pentru fotografiat. Pentru fotografia animaliera lungimea focala minima este 300 mm insa orice plus de focala este binevenita. Varianta mea de rezolvare este un teleobiectiv de 300 plus un teleconverter de 2X. Pe “full frame” rezulta un “tele” de 600/5,6, suficient pentru o distanta confortabila atat pentru fotograf cat si pentru pasari. Primele semne ale prezentei pelicanilor au fost pe canal, aproape de iesirea in lac. Pe deasupra noastra zburau escadrile de pelicani manati catre locul de hranire de instincte precise. La momentul iesirii pe lac avem confirmarea. Cam o mie de pelicani inalbeau suprafata lacului facand hore pentru a prinde pestele.