Arhiva pentru categoria ‘workshop foto’

Fricosul

 Am lasat masinile la bariera si la scurt timp dupa ce am telefonat la administratie, unul din paznici ne-a luat in primire. Drumul pietruit bine ingrijit urca intr-o serpentina scurta, cativa zeci de metri si ajungem langa incinta ingradita. In spatele unui gard care-mi lasa impresia de fragilitate, doi ursi masivi patrulau cu miscari stereotipe, similare animalelor de la gradinile zoologice. Constat ca nu gardul remarcat la inceput este bariera intre oameni si ursi ci unul electric pe care nu-l vezi de la bun inceput. Ma gandesc ce s-ar intampla daca l-as atinge cu camera foto… oooo… nuu!

Accesul in Sanctuarul Ursilor nu este liber pentru ca, pe buna dreptate, nu este o gradina zoologica ci un loc in care ursii traumatizati de captivitate, salvati din custi, gradini zoo inadecvate sau de la circ sunt reabilitati si traiesc intr-o cvasi libertate pe un teren ingradit de 70 ha. Povestea e deja subiect de presa: de la Animal Planet la bloguri poti gasi tot ce te intereseaza. Insa cum nimic nu se compara cu o experienta personala iar subiectul este unul cu precadere fotografic mi-am propus sa merg o data. Accesul este posibil numai in grupuri, anuntate in prealabil. Depasesc primul tarc si continui sa urc pe drum, prin padure, catre celelalte doua tarcuri. Ne oprim pentru o regrupare la intrarea in cel de-al doilea tarc. Remarc un zgomot ciudat ca un zumzait de transformator. Ma gandesc ca trebuie sa fie de la gardul electric. Plecam mai departe. Pe parcurs observ cum unul dintre ursi ne insoteste de-a lungul gardului. Este un exemplar tanar, nu cred ca are mai mult de doi ani. Are o mutra simpatica si parca asteapta sa-l zmotocesti. Vedea-m-as ! La un moment dat, cu o agilitate care mai curand o atribui pisicii, ursuletul nostru se suie in copac, dar nu asa la un metru, doi, ci tocmai sus la bifurcatia unor crengi zdravene. Motivul urcarii precipitate tocmai a ajuns la gard. Un urs matur care a venit sa ne inspecteze. Ne miroase, parca incercand sa ne citeasca intentiile apoi se intoarce lenes in directia din care a venit. Dar ursuletul nostru ramane in copac. Asta era: am scapat de gard si pot face cateva portrete inedite cu ursul in copac. Blanosul se aseaza tacticos pe crenga stejarului si incepe sa-si suga laba asemenea unui copil care-si suge degetul. Hopa! Iar zgomotul de transformator. De data asta vine de sus din copac. Atunci realizez ca ursul nostru “torcea” in timp ce-si suge laba. Pe camera aveam deja zoom tele asa ca am cautat un loc de statie in care crengile nu-mi obtureaza vederea. Nici in copac nu blanosul nu era foarte astamparat. Ba isi sugea laba, ba se uita cu frica la evolutia celorlalti de la sol. Evident ii era teama de ursii adulti. Lumina de dupamiaza, de toamna tarzie, moale si calda ii desena frumos blana iar momentele de declansare le-am ales cand ochii prindeau aceasta lumina. Lumina din ochi da viata unui portret fie el de om sau animal si e foarte important ca, daca exista timp de studiu pentru un subiect, sa tineti cont de acest detaliu. Am stat pe langa ursulet mai bine de o ora astfel ca nu am reusit sa vad mare lucru din Sanctuar, dar hazul/necazul Fricosului (nu stiu daca paznicii i-au dat vre-un nume) m-a convins ca merita.

M-am intanit de multe ori cu ursi salbatici prin turele mele pe munte. Unele au fost hazoase altele dramatice pana aproape de a fi grave. Niciodata nu m-am gandit sa ma urc in copac dar demonstratia de la sanctuar m-a convins ca la urmatoarele intalniri (daca or mai fi) aceasta e cea mai proasta optiune! Un om urca in copac muuuult mai incet decat un urs! Si asta nu e sfat vanatoresc

Iarna la Magura

Desi nu era boboteaza frigul musca napraznic. Bine de tot sub 25 de grade. La asa temperatura te gandesti ca aparatura nu va face fata. Producatorii, din maxima precautie, recomanda folosirea camerelor intr-un interval de 0-40 grade Celsius. Si totusi toate camerele pe care le-am avut au functionat fara gres la temperaturi scazute, sub 20 grade Celsius. Intors din tura de peste zi, o zi cu un soare cu dinti fara pata de nor pe cer, am lasat rucsacul foto nedeschis cand am intrat in cabana. E bine sa aveti aceasta prevedere. Camera foto trebuie sa se incalzeasca incet odata cu geanta pentru a nu se forma condens. Dorind sa descarc un card am iesit din nou din cabana sa pot deschide rucsacul foto care nu apucase sa se incalzeasca. Dupa asa o zi nu ma asteptam ca satul, situat pe varful dealurilor sa fie invaluit in ceata. Si totusi condensul se transforma incet in aburi subtiri manati peste sat de un vanticel taios. Crepusculul era deja inaintat aproape se intunecase afara. Numai spre rasarit o geana de lumina era destul de puternica. Am montat camera pe trepied, am atasat declansatorul flexibil pentru a putea declansa fara sa produc vibratii. Am masurat expunerea pe cer apoi pe zona de lumini din sat. Pentru o expunere corecta trebuia ca cele doua valori ale masuratorii sa fie egale. Cerul insa era mult mai luminos. Exista o diferenta de 2 trepte de expunere. Daca as fi asteptat ca lumina sa se egalizeze satul ar fi fost cuprins de ceata si piedeam efectul spectaculos al cerului. Ar fi insemnat o doar o fotografie pe ceata. Pentru echilibrarea expunerii am folosit un filtru degrade neutru cu compensare de doua trepte. Din nou am masurat expunerea. De data aceasta stalucirile cadrului erau in latitudinea de expunere a senzorului. Vantul taios imi amintea ca am uitat sa-mi iau haina de goretex dar nu mai era timp. Ceata avansa destul de repede asa ca am renuntat nu fara parere de rau sa ma intorc dupa haina. Vazand miscarea rapida a cetii am decis sa foloses un timp de expunere suficient de lung ca aspectul acesteia sa fie cat mai laptos. Datele tehnice ale expunerii: Imagine raw, ISO 200, t=13 s, f=5,6, balansul de alb pentru lumina de zi, trepied, declansator flexibil. Pentru fotografiile de seara nu este necesara cresterea valorii ISO decat daca timpul de expunere creste foarte mult ajungand de ordinul minutelor. Un ISO nominal (cel mai mic al camerei) asigura o imagine cu zgomot redus daca este activata setarea de reducere a zgomotului pentru expunerile mai mari de 1 sec. Practic dupa expunerea propriuzisa se mai produce o expunere, egala ca durata cu cea initiala care are rolul de a marca pixelii cu zgomot. Expunerea se face doar electronic fara a deschide obturatorul camerei. Prin comparatia celor doua cadre, pixelii cu zgomot sunt procesati in camera pentru reducerea lor la aceasi valoare cu a celor din jur. Am facut o serie, cu mai multe perechi de timp/diafragma la aceeasi valoare a ISO pentru a putea alege ulterior cea mai plastica imagine. Acasa in fata calculatorului am analizat seria de imagini. Am ales-o pe cea cu parametrii de mai sus. Miscarea cetii era destul de rapida asa ca intre doua cadre succesive cerul s-a acoperit destul de repede disparand farmecul imaginii. Balansul de alb l-am pastrat neschimbat. Trebuie spus ca o expunere corecta la fata locului inseamna un fisier raw cu informatii corecte care nu necesita decat prelucrari minimale. O usoara ajustare de cadratura si fotografia era gata.

Marturisesc ca de cele mai multe ori prefer sa-mi petrec timpul fotografiind decat prelucrand imagini prost expuse asa ca ma stradui sa fac o treaba buna pe teren si sa ma bucur de peisaj. Chiar daca este frig.

« Postari mai vechi