Archive for category ‘nature’

Matterhorn

The Matterhorn has become an iconic emblem not only of the Alps, but of mountain ranges all over the world. Its pyramidal shape, unique landscapes and beauty make the Matterhorn worthy of its status. Situated on the Swiss-Italian border, it has a name in both languages, Monte Cervino being the Italian one. Because the North face of Matterhorn is the most spectacular, the German name gained full recognition, while the town overlooked by the mountain, Zermatt, became one of the capitals of modern alpinism, together with the French Chamonix and the Nepalese Namche Bazar. During the summer season, dozens of mountaineers climb the Hornli ridge, which is the classic route to the peak. Its first ascent was made in1865   by a party led by the legendary Edward Whymper. The Matterhorn was the last great Alpine peak to be climbed and its first ascent back in mid 19 th century, marks the end of the golden age of alpinism which began 70 years before with the ascent of the Mont Blanc by Paccard and Balmat.

Matterhorn’s distinctive shape was borrowed by Nestle manufacturers for a chocolate brand everyone knows: Toblerone.  As it has become iconic, the   name was also “absorbed” by other mountain ranges: Ama Dablam peak is called the Matterhorn of Himalaya while Mount Assiniboine (part of the Canadian Rocky Mountains) is considered Canada’s Matterhorn.

Naturally, this is the most photographed mountain in the world. I wonder how I’ll approach it, once I’m near it. Actually, this way of thinking wouldn’t take me anywhere. In what nature photography is concerned, it’s worth knowing that no matter how often you visit one place, you’ll focus on a different image each and every time. Nature photography relies on the weather (in most of the cases and Thank God for that!), so it’s less probable you’ll take similar photos only because you’ve visited some place more than once. For tall mountains it’s even more obvious, as the weather determines the final touch of the photo, most of the times.

Here I am in Zermatt, for the third time. This time I drove for two and a half hours from Chamonix. Although I left early, I didn’t catch the first train to Gornergrat ( a massive ridge opposite of Matterhorn). No harm done, as the monitor from the base station was showing images from the ridge: everything looked milky at 3100 m up, a clear sign of fog. Which I got to see for myself  once I was there. Luckily, the fog was pretty bright, which meant it would soon clear. After less than 30 minutes, in the huge applauds of the crowd gathered on Gornergrat ridge, its majesty, the Matterhorn made its triumphal entrance from behind the thin clouds. After taking a few shots through the cloud curtain (pretty nice otherwise), I took my backpack and headed towards the lakes on Riffelalp peak , a well known base station. As the main lake was “surrounded” by lots of tourists, I went down to the smaller one which proved far more interesting, edged by big rock blocks, covered in moor grass. Groups of tourists were passing by, not showing the slightest interest, as they were coming from the big lake, considered the main attraction in the area. Being alone, I was happy to find the perfect base station. As soon as I set up my tripod, in a strange exercise of mimesis, which highly amused me, photographers appeared out of the blue, equipped with DSLRS or compacts, trying to find a good spot nearby. How could they resist the temptation of positioning near a camera on a tripod? As in any other case, using the tripod for nature photography is not something you often come across. Consequently, it has an alluring power to other camera owners, who instantly stop and start shooting.  Watching their blank face expressions ,I bet they don’t have a clue about what they’re photographing…but maybe they get lucky with one outstanding photo..:)

I stop thinking about it and get my camera ready. As it’s almost noon, the clouds circling the Matterhorn are not enough for an interesting photo. I set the infrared filter on the camera, raise the ISO value to 400,  then set the time/diaphragm pair to 30 sec /f=8. An extended time of exposure beautifully frames the shapes of the clouds .What I get, is a correct exposure with a correct RGB (raw) histogram. The resulting image has red as a dominant color, which is normal considering the filter  transparency in what the infrared spectrum is concerned. The following step is turning it into a B&W photo in PS  , counterbalancing the red, orange and yellow tones with different grey hues.

Torres del Paine

Răzvan se simțea rău de tot. Toată noaptea a făcut drumuri afară din cort. Nici eu nici el nu am prea dormit. Cu o zi inainte urcasem din greu până la “Campamento Torres”. Nu altitudinea era problema ci diferența de nivel. Pe lângă cort și cele trebuincioase campării, am adus cu noi tot echipamentul foto. Și atârnă nu glumă. O ultimă încercare de a-l determina pe Răzvan să se scoale la 4.30. Nu reusesc. E dărâmat rău de tot. Mă hotărăsc să plec singur. Ce altceva puteam face până la urmă. Pentru asta venisem atât amar de kilometri în Patagonia, să fotografiez un răsărit la Torres del Paine. Documentarea m-a convins că un răsărit aici este una din cele mai frumoase spectacole pe care muntele îl poate oferi.

Cun părere de rău l-am lăsat pe Răzvan la cort și am plecat la lumina frontalei. Urcusul e anevoios, pe o morenă frontală în care poteca aproape nu se distinge. De altfel dupa cateva minute am pierdut-o și am “călărit” bolovanii aruncați alandala de ghețar. Ceva mai greu a fost până la mijirea zorilor apoi am regasit poteca firava către lacul de la baza turnurilor. La 7 fără un sfert am ajuns. Ce dezamăgire. Se vedea doar baza turnurilor. Restul era ascuns în norii joși și amenințători. Chiar și asa specatcolul căldării glaciare era impresionant. Mi-am propus să aștept. La un moment dat am auzit voci. Un grup de truiști veniseră să vadă și ei mirajul și măreția muntelui…cand a început să plouă. Mărunt, mocănește, în ciuda mea și a celorlalti noctambuli. Cum noi am fost singuri în tabără am înteles că celălalt grup venise de la cabana situată la doua ore mai jos decât “campamento”. Ei, asta da dezamăgire pentru ei. Eu urcasem cam o oră dar ei făcuseră mai bine de trei. Ne-am adăpostit cu toții sub o lespede cu speranța că n-o să dureze mult. Dupa o oră oamenii s-au dat bătuți. Cum n-aveam altceva mai bun de facut, am preferat să stau, să aștept. Ploaia cădea la fel de afurisită ca în Făgăraș sau orinde aiurea pe la noi și ma gândeam cu durere că în Patagonia poți prinde săptămâni întregi de vreme rea, așa cum poți avea norocul să traversezi într-o zi cele patru anotimpuri. Nu știu care este corespondentul foto la pescărescul “fir intins”, dar câteodată dacă n-ai, mai bine stai acasă. Sau cel puțin așa gândeam până la momentul în care în doua minute ploaia a stat, norii s-au spart și a ieșit soarele. Nu mai știam pe ce să pun mâna mai repede. Literalmente îmi tremurau mâinile de emoție și de viteza cu care mă grăbeam să montez camera pe trepied, obiectivul pe camera și filtrele pe obiectiv. Am tras și am chiuit vreo jumatate de oră, din același loc. Abea apoi am început să schimb locul de stație să caut unghiuri diferite. Brusc era vreme frumoasă, optimismul prezent și așa a fost toată dimineața. M-am gândit la Razvan cu părere de rău. Îi voi propune să mai stăm o zi ca să mai urcăm o dată la răsărit. Așa ceva nu se ratează pe bază de… indigestie… J

Iată au trecut mai bine de 7 ani de la tura din Patagonia. Am căutat fisierul arhivat pe CD să încerc o nouă “developare” cu softurile de azi, mult mai performante. L-am deschis, am editat și apoi l-am comparat cu tif-ul editat in 2004. Deosebirile sunt evidente, parcă ar fi două camere diferite. Încă de la începutul perioadei digitale am tras numai fișiere raw și iată că odată cu evoluția programelor de editare această decizie a dat roade. Nu degeaba un proverb spune că prevederea e mama înțelepciunii..

« Older posts