Archive for tag ‘Himalaya’

Culorile Tibetului

Soferului nostru, un tibetan de 28 de ani, ii place viteza. Contrar tuturor asteptarilor mele, in Tibet, soseaua asfaltata ca in palma, urca pana peste 5200 m. Masina se lanseaza greu, normal pentru un Landcruiser de 20 de ani, dar si cand o face, are unde se desfasura pe liniile drepte de pe platoul tibetan. Doar la cativa kilometri in departare se vad muntii golasi care inchid perspectiva. Reteaua de drumuri din Tibet este impresionanta gandindu-ma ca a fost construita in doar cativa ani si la o asemenea altitudine. Portiuni din “Autostrada Prieteniei” sunt inca in constructie. Traversand aceste portiuni ne dam seama de ce este in stare “tot terenul japonez”: vad de rau cu apa pana la portiere, noroi prin care se trece doar cu caminonul de santier, pante la 35 grade sau direct pe panta unui munte, fara sleauri, atunci cand soseaua este blocata pe kilometri din cauza asfaltarii. Iar cand ajunge din nou pe soseaua dreapta, soferul nostru o “calca” nu se incurca. Distantele sunt imense in Tibet, un teritoriu de 5 ori cat Franta. De la punctul de frontiera pana la muntele sfant Kailash – tinta calatoriei noastre – avem de strabatut peste 900 km. Este doar o mica parte din Tibetul de vest. O parcurgem in trei zile pentru ca ne-am rezervat timp sa ne oprim pe drum sa facem fotografii. Relieful este o combinatie de platouri – foste lacuri, acum secate – inconjurate de munti, prin care curge o retea destul de densa de rauri care-si au obarsia in ghetarii din Himalaya inalta. Din loc in loc, lacuri imense colorate straniu in turcoaz (datorita suspensiilor din apa de ghetar) isi schimba nuantele dupa cum bate soarele. In zonele udate de rauri sau in apropierea lacurilor vegetatia ierboasa este saracacioasa tipic desertica. Desi putina, aceasta sustine turmele tibetanilor care uneori te coplesesc prin numarul lor. S-a intamplat sa vedem turme imprastiate pe suprafete enorme. M-am intrebat cum reusesc pastorii sa le supravegheze pe asemenea imensitati. Sunt multe zone mlastinoase in care smarcurile suculente aduna animalele domestice si salbatice laolalta.

Versantii muntilor care inchid aceste platouri sunt complet lipsiti de sol. Subsolul este expus capriciilor naturale dar pentru ca precipitatiile sunt foarte rare degradarea nu este foarte vizibila. In schimb cromatica este naucitoare. Pe acelasi versant mineralele subsolului sunt expuse vederii si coloreaza muntele de la alb stralucitor la rosu aprins sau chiar verde. Parca toata geologia Terei si-a propus sa-si etaleze bogatia si diversitatea pe acesti versanti din Tibet.

Desi nu stie engleza, soferul s-a prins din prima cand vrem sa oprim. Dar de data aceasta aproape am strigat cand am trecut pe langa micul lac in care se oglindeau muntii portocali-rosietici din spate. Siluetele a cativa cai pascand la marginea lacului, cromatica apei si reflexiile muntilor erau parca aranjate cu mana. Imposibil de ratat un asemenea cadru. Tresarind la auzul strigatului meu soferul a franat brusc de parca cine stie ce s-ar fi intamplat. M-am jenat un pic ca am strigat asa tare dar peisajul m-a luat prin surprindere. Am sarit din masina si cu tele deja montat pe camera am mers inapoi cateva sute de metri sa fiu in pozitia cea mai buna. 200 mm nu ajungea, am mai montat convertorul de 1,4 si asa am ajuns la o focala convenabila. Dupa cateva cadre mi-am dat seama ca nu am activat stabilizatorul VR. Am reluat toate cadrele caci evident erau miscate. Am lucrat cu diafragma destul de inchisa pentru a avea o profunzime de camp cat mai mare. Vroiam claritate pe cat mai multe planuri din imagine. Din grama de a nu pierde caii nu am folosit trepiedul incercand sa am o priza cat mai buna la camera, cu coatele lipite de corp. A fost nevoie de filtru de polarizare pe care l-am rotit in asa fel incat sa existe reflexie pe suprafata apei dar totodata sa reduc lumina parazita si culorile sa fie cat mai saturate. Ca la orice subiect cu elemente in miscare (de data aceasta caii) se trag cateva zeci de cadre pentru ca niciodata nu stii daca nu cumva urmatorul nu e mai bun decat cel abea tras. Am petrecut 20-25 de minute pe margine lacului. Dupa ce caii s-au indepartat ne-am reluat locurile in Landcruiser-e iar soferul nostrun a “calcat-o” cu suta, doar nu era sa rateze tocmai aceasta linie dreapta. Am o vaga banuiala ca l-am frustrat cu atatea opriri

Sadhu

Pashupatinath este un loc sfant pentru hindusii din Nepal. Aici, pe malurile riului Bagmati – in capitala Nepalului, Kathmandu – se afla un mare complex de temple hinduse inchinat lui Shiva – zeul suprem a mortii si transformarii. Este locul in care vin nepalezii hindu sa-si jeleasca si incinereze mortii, pentru ca apoi cenusa lor sa o raspandeasca in apele raului sfant. In acest loc intalnesti personaje ciudate, pictate straniu pe chip. Sunt Sadhu, calugari asceti care practica yoga, meditatia, incantatia si rugaciunea. Isi dedica viata pentru atingerea eliberarii, telul suprem al vietii unui hindu. Majoritatea vin din India, dar exista si cativa Sadhu nepalezi. Printre ei unii sunt mai “turistici”, altii veritabili. Atitudinea ii diferentiaza. Pentru a intra in atmosfera de la Pashupatinath iti trebuie cateva ore bune. Pe malul drept al raului se succed ceremonii funerare care nu ma atrag. Pe stanga, unde ma aflu, un grup de calugari sadhu sunt fotografiati de turistii care trec. Ceremonialul fotografierii e simplu si expeditiv. Prima data se fac fotografii cu Sadhu, apoi turistul roaga un prieten de calatorie sa-i faca o fotografie impreuna cu Sadhu. Calugarul il accepta zambind, primeste o bancnota si o ascunde repede sub presul pe care sta. Povestea se repeta de cateva ori. Se pare ca e obisnuit cu ritualul si-l executa la fiecare turist in parte. Ma intreb cum sa ies din stereotip sa-l fac pe calugar sa nu pozeze in momentul fotografierii. Incerc sa-l fotografiez de departe fara sa ma vada. Nu imi place ce iese, asa ca ma apropii de el ii intind o hartie de 100 de rupii (cam un euro) dandu-I de inteles ca vreau sa-l fotografiez. Trag cateva cadre, doar pentru a intra in atmosfera, dupa care ma opresc si astept. Nu-mi place atitudinea si privirea calugarului. Sunt prea artificiale. Vin alti fotografi care il asalteaza. Ma retrag un pic mai in spate pentru a iesi din zona lui de atentie. Cu camera si teleobiectivul montat pe trepied il urmaresc cam o jumatate de ora pentru a-i prinde o expresie diferita de “poza” pe care o ofera fotografilor grabiti. La un moment dat ma observa ca nu am plecat si-mi arunca o privire intrigata. Trag rapid 5-6 cadre. Nu in rafala, ci declasand la mana, de cate ori mi se pare ca e momentul decisiv. Nu ma opresc decat cand apare un alt turist si atentia ii e captata de acesta. Imi strang trpiedul si plec mai departe. E OK ce am tras. Mai departe urmeaza selectia de acasa.

Prelucrarea raw-ului a insemnat o ajustare a luminozitatii in zona parului pentru o echilibrare a zonelor ceva mai intunecoase. Fiind fotografiat in contralumina exista o usoara umbrire in zona parului astfel ca tocmai textura stranie a acestuia nu era bine evidentiata. Fundalul sters din cauza campului mic de profunzime, ajuta la detasarea portretului iar suprapunerea peste un fundal inchis la culoare avantajeaza redarea parului. Care de altfel este elementul de atractie al portretului. Desfasurat, parul personajului ii ajunge pana la brau, fiind singurul posesor a unei asemenea “podoabe capilare”.

O fotografie buna nu se masoara in kilometri parcursi, viteza de deplasare, numar de cadre trase sau efortul de a ajunge la destinatie ci in timpul pe care-l investesti in cautarea si fotografierea subiectului. Niciodata nu e prea putin. Fotografiati cat de mult dar nu cat mai mult. Calitatea si nu cantitatea va face diferenta.

Parametrii de fotografiere: ISO 200, timpul de expunere; 1/200 s, diafragma 7,1, distanta focala 120 mm, full frame.

sadhu, calugar ascet

« Older posts