Archive for tag ‘landscape’

Hotar la Sirnea

Sunt locuri la care te intorci cu obsesia ca vei descoperi ceea ce n-ai vazut la vizitele anterioare, ca inspiratia te va ajuta sa gasesti un subiect si mai interesant si mai puternic din punct de vedere fotografic. In Curmatura pietrelor, deasupra Sirnei este un loc ce pare suspendat intre sat si Piatra Craiului. De aici am facut, cu ani in urma, una din cele mai dragi mie fotografii, ulterior apreciata de public, vanduta ca fotografie, poster, carte postala sau tiparita in albumul despre Brasov. Este vorba de un rasarit de soare, iarna, in mijloc de ianuarie, in care Piatra Craiului este pe jumatate luminata de soare. Dupa un an m-am intors in aceeasi zona in speranta ca voi gasi un alt unghi, o alta situatie atmosferica, in care sa fac o fotografie total diferita de cea anterioara si binenteles mai buna.

Am plecat din Brasov cu noaptea in cap. De la Sirnea pana in Curmatura pietrelor nu e un drum lung sau dificil in conditii de vara. In schimb iarna, zona e cunoscuta ca o poarta a vanturilor, zapada fiind neuniforma ca start si densitate. Vantul spulbera zapada de pe formele convexe adunand-o in micile depresiuni specifice zonelor carstice. Urcusul care in mod normal se face in 40 de minute, mi-a luat cam o ora si jumatate. Am ajuns in Curmatura pe lumina albastra, cam cu treisferturi de ora inainte de rasarit. Am facut cateva fotografii, mi-am cautat un loc cat mai prielnic cadraturii si am asteptat aparitia soarelui tragand din timp in timp cadre pe lumina schimbatoare a crepusculului. S-a intamplat ca unghiul gasit sa nu fie la fel de inspirat ca la prima incercare, am prins un alt fel de lumina, asa ca fotografiile la rasarit nu m-au multumit.

Cu cateva zile inainte o inversiune termica care a generat o mare de nori ce a acoperit complet partea de jos a muntelui incarcand copacii cu promoroaca groasa. Am continuat sa fotografiez, dar de data aceasta cu ochii catre zonele cu poiene si mici hodai ale sirnenilor. Doline sau vai oarbe definesc in acea zona un relief plin de surprize care in lumina piezisa a devenit interesant. Ca peste tot in zona de munte fiecare bucata de pasune este o proprietete. Pentru a marca zonele de hotar se foloseste in general un gard din pietre de calcar care are rol dublu: marcheaza limitele proprietatii si este loc de colectare a pietrelor de pe pasune. Pe mijlocul unei vai oarbe, gospodarii au inaltat un gard din lemn si sarma ghimpata, stingher in tot peisajul, ramas paraginit peste ani. Umbrele brazilor desenau foarte elegant, forma rotunda tipic carstica a vaii. In acel moment hotarul era in soare. Incercand o cadratura am realizat ca un cadru orizontal nu-mi ajunge pentru a prinde farmecul luminii si al locului. Am montat trepiedul batatorind zapada in jurul picioarelor pentru a-l stabiliza (erau bune niste rondele dar Gitzo nu le producea la acea vreme) si am orizontalizat planul de rotatie al camerei. Cadrul cerea folosirea unui obiectiv tele. Am stabilit expunerea pe zona cu cel mai mare contrast, undeva in mijlocul compozitiei. Compunerea unei panorame cere ca la capete sa existe elemente care sa inchida cadrul. Pe undeva este ca un cadru cu miscare de panoramare tras la filmare. Am ales in stanga stalpul solitar al gardului iar in dreapta locul in care gardul dispare sub zapada. Am tras noua cadre avand grija sa le suprapun suficient de mult pentru a putea face montajul panoramei. Reglajele camerei le-am setat pe manual: expunere, focusare. Am tras format raw. Datele de expunere au fost t=1/60, f=16, WB=daylight, ISO=200. Camera folosita: Nikon D100. Obiectiv utilizat: Nikkor 80-200/2,8. Starlucirea zapezii se datoreaza conditiilor meteo din noaptea precedenta: temperatura extrem de scazuta si cer senin.

Prelucrarea raw-urilor am facut-o in PS, Adobe Camera Raw, cu optiunea batch processing pentru a asigura o uniformitate a imaginilor trase. Apoi am montat manual panorama in PS 7. La prelucrarea raw-urilor nu am intervenit decat minimal pentru corectii de contrast, luminozitate, iar la final retusul prafului de pe senzor.

Capacitatea de a vedea cand lumina si subiectul se intalnesc intr-un mod special se poate invata sau tine de sensibilitatea interioara.

Vanator sau pescar?

Acum vreo 10 ani am vazut in Chamonix, la poalele Mont Blanc-ului, o galerie de fotografie extraordinara. Toate imaginile din galerie erau postere printate tipografic sau fotografic (evident ca preturile variau in functie de suport). Galeria reprezenta o serie de fotografi de natura, majoritatea francezi si iatlieni, grupati sub denumirea “Pecheur d’image”. Printre ei l-am recunoscut Yann Arthus Bertrand cu ale lui fotografii aeriene, dar si un foarte bun fotograf francez din Chamonix, Mario Colonel. M-a intrigat denumirea grupului/agentiei.

Duminica am urcat in Fagaras, pe Vanatoarea lui Buteanu. Jos se anuntau calduri cumplite asa ca am cautat un loc ceva mai racoros dar nu aceasta a fost optinuea principala. Desi dimineata a fost complet senin, datorita caldurii si evaporatiei catre pranz, sus pe munte se aduna norii. Fagarasul e un munte dificil de fotografiat iar vara as putea spune ca sunt momente cand nu este deloc interesant. De fel vara e un anotimp dificil pentru fotografia de peisaj. Dar acum, cu nori, situatia se schimba, peisajul devine dramatic si oportunitatile de fotografie cu totul altele. Cu aceste idei am plecat catre Vanatoare, prin caldarea Vaiugii si apoi direct pe varf. Si iata ca socoteala de acasa s-a potrivit cu ce-a din… munte. Fiindca era potential de fotografiat am stat pe varf destul de mult timp si cu folos.

In final imi pun intrebarea: Fotograful este vanator sau pescar? Din punctul meu de vedere as spune ca este un vanator. Ma duc sa caut peisajul il vad si-l fotografiez. Nu ma duc pe munte poate poate cade ceva in plasa la nimereala. E drept ca asta am invatat dupa multi ani. Sunt curios cum se vede din alta perspectiva.

Vf Vaiuga

Lacul si Vf. Capra

Lacul Capra

« Older posts