Arhiva pentru tag-ul ‘acasa la hutuli’

Hutulii

“Misteriosi si discreti ca si locurile in care si-au ales adapostul, hutulii raman o etnie cu origini inca nedefinite. Oameni imprevizibili si adanci ca si padurile in preajma carora au supravietuit, suspiciosi si prudenti ca salbaticiunile codrilor, ei nu-si cunosc istoria. Poate si din cauza ca nu obisnuiesc sa si-o scrie, fapt intalnit si la vechii daci. Iubitori de liniste si de singuratate, buni cititori ai naturii, isi durau gospodariile in locuri izolate, cat mai departe de multimi. Acolo puteau simti libertatea deplina, feriti de oameni si de legi… deprinsi cu sihastriile, infratiti cu tinuturile fara poteci, si-au petrecut trairile de la generatie la generatie, supravietuind ageri si vicleni intr-o lume in care doar cei puternici au sanse…”

Manat de curiozitaea de a descoperii hutulii asa cum ii descrie unul dintre ai lor in “Stranii povestiri hutule”, prietenul Casian de la Moldovita, am poposit in acum doua veri in Bucovina. Stiam de caii hutuli de la Lucina dar nu si de hutulii care le-au dat nume. Am trecut prin gospodarii atarnate pe coaste de deal, pana sus la Moldova Sulita, la un mesterul ce lucreaza in os si lemn, am vazut cum se incondeiaza ouale de Paste, cu se pune acoperis pe casa dar mai ales am trecut pe la potcovar. Un hutul tanar, cu ditamai calul de ne-am mirat de marimea potcoavei, care-si incalta bidiviul cu talpi de vara. Am intrat in fierarie si nu m-am mai dat dus vreo doua ore. Cu sortul de piele legat pe dupa gat si sold, omul nostru dadea la foale sa-nroseasca fierul din care avea sa mestereasca potcoava. In fumul albastrui din fierarie, razele de lumina ce intrau pe fereastra desenau traectorii groase aproape palpabile. Eram pregatit cu camera pentru ce avea sa urmeze; setarile obisnuite pentru reportaj in lumina existenta: ISO 1000, care la D3 nu are zgomot, obiectiv superangular, caci locul era stramt, diagragma suficient de deschisa ca sa-mi asigure o profunzime decenta: 6,3 si un timp de expunere care sa opreasca miscarile corpului dar sa dea o oarecare neclaritate mainii care mainuieste ciocanul, 1/60 s. Sa nu credeti ca mi-a iesit din prima si gata am plecat mai departe. Am tras peste 50 de cadre cu diverse pozitii ale fierarului, in diferite momente ale prelucrarii, rafinand de fiecare data imaginea in functie de variabilele momentului. Desi n-am folosit nici o lumina suplimentara, schema de lumini a fost perfecta si am profitat de ea la maxim. Lumina principala venea de la un geam mare, chiar pe directia soarelui, pe care intrau razele de lumina. Pe fereastra din spatele fierariei se strecurau raze cu o cromatica albastra – venea din zona de umbra din dosul atelierului unde temperatura de culoare era de cel putin 7500-8000 grade K – lumina spatele atelierului si contura torsul, mana si capul fierarului. Era lumina de contur perfecta. O a treia lumina de data aceasta mai moale intra pe usa. Fiind reflectat de un zid devenea uniforma si moale adica exact lumina de umplere de care aveam nevoie. Tot in spatele fierarie mai exista un geam, care nu se vede in fotografie, care a jucat rolul luminii de fundal luminand foalele si alte elemente din atelier. Si ca totul sa fie perfect doua lumini de efect – becul din tavan si focul din cuptor – ambele galbene completau “schema de lumini” a unui studio aproape perfect. De ce aproape perfect? Pentru ca personajul nostru putea sta doar intr-o anumita pozitie pentru a “primi” lumina ca la carte. Si aceasta pozitie am speculat-o declansand cam 40 din cele peste 50 de cadre pe care le-am “tras”. Prelucrarea din raw in tif a fost minimala. Ceva corectii a temperaturii de culoare – la fotografiere am folosit modul auto datorita mixului de cromatica a surselor – cateva corectii de densitate in primul plan, pe nicovala si bustean, iar la final unsharp mask pentru tipar.

“Deasupra muntilor impovarati de paduri si ceturi linistea face loc viselor. Pamantul pietros si sec rodeste saracie. Singura comoara adevarata a locurilor este frumusetea lor. Dar se vede ca inca nu a fost descoperita…”

Hutulii

“Misteriosi si discreti ca si locurile in care si-au ales adapostul, hutulii raman o etnie cu origini inca nedefinite. Oameni imprevizibili si adanci ca si padurile in preajma carora au supravietuit, suspiciosi si prudenti ca salbaticiunile codrilor, ei nu-si cunosc istoria. Poate si din cauza ca nu obisnuiesc sa si-o scrie, fapt intalnit si la vechii daci. Iubitori de liniste si de singuratate, buni cititori ai naturii, isi durau gospodariile in locuri izolate, cat mai departe de multimi. Acolo puteau simti libertatea deplina, feriti de oameni si de legi… deprinsi cu sihastriile, infratiti cu tinuturile fara poteci, si-au petrecut trairile de la generatie la generatie, supravietuind ageri si vicleni intr-o lume in care doar cei puternici au sanse…”

Citeste tot »