Arhiva pentru tag-ul ‘foto alb negru’

Poiana inchisa

Marturisesc ca sunt un calator pasionat, daca nu chiar inrait. Imi place sa descopar locuri noi sa cunosc oameni, sa trec prin felurite intamplari. In acelasi timp, anumite locuri ma atrag si revin cu placere la ele dupa o perioada mai lunga de timp. In urma cu ani, cand din motive obiective drumurile mele erau doar in interiorul tarii, am colindat la amanunt toti Carpatii. Piatra Craiului, fiindu-mi in apropiere, era o destinatie cel putin lunara. Ma numar printre pasionatii acestui munte, o bijuterie din calcar in care te poti plimba ani de zile pana ajungi s-o cunosti. In ultimul timp, drumurile in Crai au devenit mai rare, caci nu-i asa, cand zarile se deschid, cu greu iti mai poti potoli pofta de libertate. In vara, un grup de prieteni de munte imi spun ca ar dori sa mearga in Poiana Inchisa, un loc din versantul vestic in care se ajunge fara poteca marcata. Stiau de aceasta poiana aninata intre pereti si brane, dar cum nu mai fusesera m-au tocmit ghid. Mi-am adus aminte ca in urma cu vreo 10 ani, cand am fost ultima data, pe brana de sub Peretele Marelui Grohotis este un loc de unde am facut o fotografie interesanta. Trebuie sa va spun ca Piatra Craiului este un munte dificil de fotografiat atunci cand il parcurgi. Mai spectaculos este daca o fotografiezi de la departare, creasta de alba de calcar fiind in contrast cu relieful din jur. Stiind conditiile de relief si posibilitatile de fotografie, avand in minte locul in care doream sa reiau o idee mai veche, am hotarat sa nu iau toata trusa foto ci numai camera cu doua obiective mici: un superangular si un normal.

Am plecat de la cabana de dimineata, profitand de racoare si de umbra din padure. La baza peretilor am iesit din padure, dar soarele inca nu trecuse de amiaza asa ca eram tot la umbra, caldura zilei de vara nefiind inca simtita. Urcand pe la marginea grohotisului, pe o urma de poteca, am ajuns la locul cu pricina in jurul prinzului. Peretele Marelui Grohotis era inca in umbra si era clar ca voi face fotografia la coborare cand lumina va avea o directie mai buna. In Poiana Inchisa facem popas, ne odihnim si trag un pic de timp, fara ca prietenii sa-si dea seama. Ma gandeam ca ajung prea repede la locul de statie, inainte ca lumina sa cada optim pe perete. Intre timp, pe cer s-au adunat cativa nori de vreme buna, care ascumdeau soarele din cand in cand. Popular se numesc oite. Numai bine pentru fotografie. Incepem coborarea, ajung la locul cu pricina si asa cum ma asteptam lumina era cea buna. Din punctul de statie, un grup de brazi piperniciti, aciuiati pe brana si feriti din calea vantului, se profileaza pe perete. Imi caut pozitia in asa fel ca brazii sa fie proiectati pe peretele alb de calcar. Umbrele norilor maturau versantul vestic al Craiului si era doar o problema de rabdare ca jocul de clarobscur sa ajunga in locul dorit de mine. O iluminare uniforma a peretelui nu era de dorit ci doar o raza de lumina care sa puna in evidenta contrastul intre brazii inchisi la culoare si peretele alb de calcar din fundal. Am tras cateva variante de iluminare pastrand aceeasi cadratura. Am folosit un filtru de polarizare pentru a mari contrastul norilor si un filtru degrade de o treapta cu gradient lung pentru a inchide cerul si a aduce in limitele expunerii stralucirea norilor. Am subexpus 1 treapta pentru a nu avea zone arse.

Izvorul muntelui

O vreme inchisa, chiar urata, de mijloc de ianuarie invaluie muntii. La Lacul Rosu am oprit cu gandul la o fotografie interesanta pe lac. Era inghetat, acoperit de zapada. Nimic nu mi-a atras atentia. Am plecat mai departe prin Cheile Bicazului catre lacul de la Bicaz, lac de baraj. Dar oare cine n-a auzit de lacul de la Bicaz (cum este numit frecvent lacul format in spatele barajului construit in amonte de orasul Bicaz, pe valea Bistritei) care de fapt poarta numele de Izvorul Muntelui, nume imprumutat de la afluentul ce se varsa in Bistrita in locul de constructie al barajului.

Eram copil cand am ajuns pentru prima data pe Ceahlau. Am fost fascinat de excursia cu vaporasul pe lac. De la baraj pana la comuna Ceahlau am traversat lacul in aproximativ doua ore, timp in care vaporasul a ancorat in micile “porturi” montane, cu nume moldovenesti. Amintirile copilariei, mai ales cele legate de viata la tara sau, iata, de excursii montane, sunt aproape de ideal. Probabil de aceea acest traseu l-am repetat de multe ori, Ceahlaul devenind un munte de suflet.

Ori de cate ori am un drum catre nordul tarii si timpul nu ma preseaza, aleg sa trec pe la Lacul Rosu, Cheile Bicazului si apoi pe la lacul Izvorul Muntelui. La fel si in acest mijloc de ianuarie. Norii ascundeau Ceahlaul chiar de la baza. Nimic nu prevedea brusca spartura in nori de deasupra lacului si crampeiul de cer senin. Lipsa oricarei adieri dadea suprafetei lacului luciul de oglinda in care era reflectat spectacolul norilor de pe cer. Pe soseaua de centura a lacului exista cateva punte cu o perspectiva foarte frumoasa asupra lacului si a muntilor din fundal. Cum condusul pe soseaua de centura a lacului nu difera foarte mult de navigatia pe o mare agitata, atat de valurita este, n-am putut accelera prea mult. Pe masura ce ma apropiam de punctul de belvedere stiut, spartura din nori se micsora. Contra cronometru am ales punctul de statie, am facut planul de rotatie al trepiedului la orizontala, si am tras seria de fotografii pentru panorama. Apoi cateva compozitii pe orizontala si pe verticala pana cand spartura din nori s-a inchis. Lumina era foarte moale si, fiind aproape de sfarsitul zilei, foarte slaba. Parametrii de expunere: ISO = 200 ; T= 1/80 s; F= 5,6; focala de 155 mm, fara stabilizare. (nu uitati ca atunci cand lucrati de pe trepied sa dezactivati functia de stabilizare a imaginii altfel veti obtine fotografii neclare).

Prelucrarea imaginilor in PS a fost facuta cu functia batch processing pentru seria de fotografii pentru panorama. Prefer ca in procesul de editare al panoramei sa transform inatai raw-urile in tif-uri si apoi sa aplic functia de imbinare din PS. In felul acesta exista o mai mare posibilitate de control asupra fisierelor inainte de montarea panoramei. Am montat imaginea finala conform procedurilor standard lasand programului optiunea automata care in 90% din cazuri face o treaba foarte buna. Dupa realizarea panoramei am constatat ca imaginea color este aproape monocroma, asa ca am continuat procesarea transformand-o in fotografie alb-negru cu filtrul corespunzator din PS. Apoi din balansul de culoare am ales o tonare rece in concordanta cu atmosfera fotografiei.

As incheia urandu-va lumina buna. Dar oare chiar e necesar ?

« Postari mai vechi