Craciun la Iued
„Dis de dimineata o luna mare, care intra pe fereastra, ma scoate automat din asternut. Cu zapada scartaind sub bocanci am plecat pe deal sa-mi caut locul pentru rasarit. Pe o lumina albastra, minunata, gasesc punctul de statie, montez trepiedul. Degetele aproape ca mi s-au lipit de metalul rece. E clar: temperatura e sub 20 de grade Celsius. Oare cum va raspunde D 100. In instructiunile de utilizare este specificat sec: temperatura de lucru 0-40 grade C. In principiu la o asa temperatura zgomotul pe CCD este mai mic. Prima surpriza placuta o am cand constat ca monitorul cu cristale lichide e la fel de “sprinten” ca la temperaturi cu mult mai estivale. Trag primele cadre de control cu setarile pe auto. Fisss… Balansul de alb trebuie setat pe lumina de zi altfel toata frumusetea lumini de dimineata se pierde. Histograma imi spune ca mai trebuie sa corectez expunerea. Acum totul mi se pare OK. Trag fara grija irosirii filmului tot ce mi se pare interesant. Mare lucru digitalul asta. Vremea trece fara sa-mi dau seama. Schimb de cateva ori punctul de statie, ma plimb de colo colo si dupa vreo trei ore ma declar satisfacut. Am facut 1 Gb de fotografii adica 100 de buc. Am tras totul in format raw care la Nikon se cheama NEF.”
Asa suna descrierea primelor experiente cu „digitalu’ ” cu ocazia Craciunului din 2002. Multa lume se uita ca la racheta daca apareai cu un Nikon D100. Insa fotografia digitala era la inceput. Inca se fotografia pe film iar DSLR-uri erau mai curand pentru profesionisti. Nikon D 100 era printre primele „digitale” cu un pret acceptabil (vreo 2500 euro). Inca il mai folosesc. Dar pentru fotografia in infrarosu. Evident tot la un stadiu incipient erau si programele de prelucrare a raw-urilor. Nu ofereau nici macar o treime din ce posibilitati sunt azi. Insa era clar ca lucrurile vor evolua. Nu credeam ca atat de repede. Iata ca la apropape 10 ani diferenta vorbim deja de camere de 24 Mp, de ISO de 102.400. Nici PS nu a stat pe loc. A evoluat la fel de repede ca producatorii de camere, caci trebuiau sa tina pasul. Anticipand evolutia am pastrat fisierele raw fotografiate atunci cu D 100, astfel ca azi pot relua prelucrarea unor fotografii la un nivel evident superior. Practic in arhiva mea toate fotografiile sunt in format raw.
Avand nevoie de cateva fotografii alb/negru din acea perioada am deschis fisierul cu ACR ultima varianta. Spre deosebire de 2002 acum am posibilitatea sa selectez o curba de raspuns diferita de cea a camerei, iar diferenta este evidenta. Recovery, Fill light, Vibrance, Clarity sunt doar cateva din setarile care lipseau acum 10 ani. Nu mai vorbesc de posibilitatea corectarii defectelor oprice ale obiectivelor folozite, filtre si masti pe cale le putem aplica direct pe formatul raw. Pentru astfel de procesari era necesara o buna cunoastere a PS, lucrul pe layere de corectie, lucrul cu mastile, etc. Toate acestea sunt acum grupate in ACR/Lightroom sau Aperture. Transformarea fotografiei din color in alb/negru a fost integrata in convertoarele de raw. Avem posibilitatea de a aplica filtre specifice fotografiei alb/negru sau chiar sa emulam emulsii fotografice demult disparute. De una din probleme neplacute ale digitalului – praful pe senzor (care este similar cu zgarieturile de pe film) scapam usor cu pensula speciala din ACR/Lightroom. Corectiile de culoare pot fi facute pe fiecare canal in parte, ajustand saturatia sau intensitatea culorii. Un pas inainte il constituie diversele programe de editare cu interfete prietenoase care functioneaza ca plug-in-uri in PS sau pe o platforma separata. Toate acestea ar fi fost complet inutile daca as fi salvat fisierele in format jpg, care este un format finit, rigid. Corect expusa, o fotografie salvata in formatul raw are toate ingredientele pentru o imagine de exceptie. Depinde numai de fotograf sa o scoata la iveala.

Adaugat: 2 mai 2011
la 13:43 de Mihai Moiceanu
Tag-uri: craciun, iarna, Ieud, Maramures, sat
Categoria: peisaj, phototour in Romania, povestea unei fotografii
Comentarii: 7 comentarii
Hotar la Sirnea
Sunt locuri la care te intorci cu obsesia ca vei descoperi ceea ce n-ai vazut la vizitele anterioare, ca inspiratia te va ajuta sa gasesti un subiect si mai interesant si mai puternic din punct de vedere fotografic. In Curmatura pietrelor, deasupra Sirnei este un loc ce pare suspendat intre sat si Piatra Craiului. De aici am facut, cu ani in urma, una din cele mai dragi mie fotografii, ulterior apreciata de public, vanduta ca fotografie, poster, carte postala sau tiparita in albumul despre Brasov. Este vorba de un rasarit de soare, iarna, in mijloc de ianuarie, in care Piatra Craiului este pe jumatate luminata de soare. Dupa un an m-am intors in aceeasi zona in speranta ca voi gasi un alt unghi, o alta situatie atmosferica, in care sa fac o fotografie total diferita de cea anterioara si binenteles mai buna.
Am plecat din Brasov cu noaptea in cap. De la Sirnea pana in Curmatura pietrelor nu e un drum lung sau dificil in conditii de vara. In schimb iarna, zona e cunoscuta ca o poarta a vanturilor, zapada fiind neuniforma ca start si densitate. Vantul spulbera zapada de pe formele convexe adunand-o in micile depresiuni specifice zonelor carstice. Urcusul care in mod normal se face in 40 de minute, mi-a luat cam o ora si jumatate. Am ajuns in Curmatura pe lumina albastra, cam cu treisferturi de ora inainte de rasarit. Am facut cateva fotografii, mi-am cautat un loc cat mai prielnic cadraturii si am asteptat aparitia soarelui tragand din timp in timp cadre pe lumina schimbatoare a crepusculului. S-a intamplat ca unghiul gasit sa nu fie la fel de inspirat ca la prima incercare, am prins un alt fel de lumina, asa ca fotografiile la rasarit nu m-au multumit.
Cu cateva zile inainte o inversiune termica care a generat o mare de nori ce a acoperit complet partea de jos a muntelui incarcand copacii cu promoroaca groasa. Am continuat sa fotografiez, dar de data aceasta cu ochii catre zonele cu poiene si mici hodai ale sirnenilor. Doline sau vai oarbe definesc in acea zona un relief plin de surprize care in lumina piezisa a devenit interesant. Ca peste tot in zona de munte fiecare bucata de pasune este o proprietete. Pentru a marca zonele de hotar se foloseste in general un gard din pietre de calcar care are rol dublu: marcheaza limitele proprietatii si este loc de colectare a pietrelor de pe pasune. Pe mijlocul unei vai oarbe, gospodarii au inaltat un gard din lemn si sarma ghimpata, stingher in tot peisajul, ramas paraginit peste ani. Umbrele brazilor desenau foarte elegant, forma rotunda tipic carstica a vaii. In acel moment hotarul era in soare. Incercand o cadratura am realizat ca un cadru orizontal nu-mi ajunge pentru a prinde farmecul luminii si al locului. Am montat trepiedul batatorind zapada in jurul picioarelor pentru a-l stabiliza (erau bune niste rondele dar Gitzo nu le producea la acea vreme) si am orizontalizat planul de rotatie al camerei. Cadrul cerea folosirea unui obiectiv tele. Am stabilit expunerea pe zona cu cel mai mare contrast, undeva in mijlocul compozitiei. Compunerea unei panorame cere ca la capete sa existe elemente care sa inchida cadrul. Pe undeva este ca un cadru cu miscare de panoramare tras la filmare. Am ales in stanga stalpul solitar al gardului iar in dreapta locul in care gardul dispare sub zapada. Am tras noua cadre avand grija sa le suprapun suficient de mult pentru a putea face montajul panoramei. Reglajele camerei le-am setat pe manual: expunere, focusare. Am tras format raw. Datele de expunere au fost t=1/60, f=16, WB=daylight, ISO=200. Camera folosita: Nikon D100. Obiectiv utilizat: Nikkor 80-200/2,8. Starlucirea zapezii se datoreaza conditiilor meteo din noaptea precedenta: temperatura extrem de scazuta si cer senin.
Prelucrarea raw-urilor am facut-o in PS, Adobe Camera Raw, cu optiunea batch processing pentru a asigura o uniformitate a imaginilor trase. Apoi am montat manual panorama in PS 7. La prelucrarea raw-urilor nu am intervenit decat minimal pentru corectii de contrast, luminozitate, iar la final retusul prafului de pe senzor.
Capacitatea de a vedea cand lumina si subiectul se intalnesc intr-un mod special se poate invata sau tine de sensibilitatea interioara.

Adaugat: 2 martie 2011
la 22:37 de Mihai Moiceanu
Tag-uri: iarna, peisaj, Sirnea
Categoria: natura, peisaj, povestea unei fotografii
Comentarii: 6 comentarii









